În afara licitațiilor, despre care am discutat într-un articol precedent, un alt mediu în care întâlnim bijuterii fantastice este cel al familiilor regale. Dincolo de spectacolul vizual, bijuteria este un liant între generații, un mesaj care ne spune de unde venim și încotro ne îndreptăm. Ca indivizi, ca familie, ca societate.

Ne optim la unul dintre cele mai importante momente ale noii familii regale a Marii Britanii, vizita Regelui Charles și a Reginei Camilla în Franța.

Seara dineului oficial a stat sub semnul tonurilor de albastru ale primei doamne a Franței și a reginei, ambele purtând rochii bleumarin și bijuterii cu diamante și safire. Incontestabil, Regina Camilla a atras toate privirile în rochia Dior haute couture special concepută de Maria Grazia Chiuri. Iar bijuteriile pe care a ales să le poarte sunt un omagiu adus Reginei Elisabeta, bijuterii de o mare însemnătate pentru aceasta: colierul cu safire și diamante primit de la tatăl ei iubit cu ocazia căsătoriei.

Povestea unei bijuterii cu valoare sentimentală

Când Regina Elisabeta a II-a s-a căsătorit cu Prințul Philip în noiembrie 1947, a primit o adevărată comoară de bijuterii strălucitoare ca dar de nuntă. Printre ele se afla un set de bijuterii cu safire și diamante. Colierul și cerceii au fost un dar de la iubitul ei tată, Regele George VI. Nu știm exact de unde a procurat el aceste pietrele, dar știm că aceste bijuterii au fost realizate în timpul domniei străbunicii sale, Regina Victoria, colierul și cerceii datând din anii 1850.

Regina Elisabeta a II-a a început să poarte colierul aproape imediat, adesea combinându-l cu alte cadouri de nuntă, inclusiv diadema: „Girls of Great Britain & Ireland”. Regina a început să poarte cerceii setului abia după ce și-a perforat urechile, în vara anului 1951. De altfel, cerceii acestui set au fost unii dintre cei mai grei cercei din colecția reginei, fiind masivi, în contrast cu cei din platină, mult mai ușori, pe care Majestatea Sa prefera să îi poarte.

La începutul domniei sale, Elisabeta a făcut mici modificări colierului. Așa cum a făcut cu aproape fiecare colier din colecția sa. A scurtat puțin bijuteria, astfel încât să se așeze mai aproape de gât în stilul trendy al anilor ’50, pe care ea îl prefera.

Deoarece colierul și cerceii nu au venit cu o diademă asortată, Elisabeta a combinat adesea bijuteriile cu diverse piese din colecția sa, în general diademe din diamante sau diamante și perle. În anii 1960, colierul a suferit încă o transformare, deoarece a fost adăugat un pandantiv din diamante și safire la piesă. Pandantivul era detașabil, astfel încât colierul putea fi purtat în continuare în formatul său original.

Una dintre cele mai importante apariții ale Reginei Elisabeta în safire a avut loc în primăvara anului 1961, când ea și Prințul Philip au găzduit o cină în onoarea președintelui John F. Kennedy și a soției sale, Jacqueline, la Buckingham Palace. Elisabeta a asortat safirele cu o rochie albastră, și a purtat și o altă piesă importantă de bijuterii din diamante și safire din comorile regale britanice: Broșa Prințului Albert, faimosul cadou oferit Reginei Victoria de Prințul Albert în seara înainte de nunta lor din 1840.

La începutul anilor ’60, Elisabeta a decis că are nevoie de o diademă din safire și diamante pentru a se potrivi cu colierul și cerceii, creând astfel o parură de safire adecvată. A achiziționat un colier din secolul al XIX-lea care a aparținut odinioară Prințesei Louise a Belgiei și l-a pus pe o ramă de diademă.

Bijuterii purtate până aproape de finalul vieții.

Ultima apariție a Reginei Elisabeta a II-a în safirele sale iubite a avut loc în martie 2019, când le-a purtat la Castelul Windsor pentru a poza pentru un portret fotografic comandat de guvernul canadian.

Iar Regina Camilla duce mai departe moștenirea mamei Regelui Charles, colierul fiind ales pentru prima cină de stat a soțului său în noiembrie 2022. A purtat setul din nou în decembrie 2022 pentru recepția diplomatică anuală de la Buckingham Palace. Camilla a experimentat puțin cu colierul, purtându-l atât cu cât și fără pandantiv, și a restabilit puțin din lungimea originală pentru a se potrivi mai confortabil gâtului ei.

Iar acestui set de i se adaugă azi o nouă bijuterie. Regina Camilla poartă o nou pereche de cercei cu safire și diamante, cu sistem de închidere clips, asta deoarece nu are urechile perforate.

În fine, cu siguranță, toată lumea a observat la încheietura mâinii, pe lângă brățara setului și una dintre brățările la care Camilla nu renunță aproape niciodată, bijuterii  din aur cu agat realizate de către casa Van Cleef & Arpels.

Sursa foto: https://www.dailymail.co.uk/femail/article-12542213/Camilla-Queen-necklace.html

https://www.canada.ca/en/canadian-heritage/services/royal-portraits.html

https://theroyalpost.wordpress.com/2012/09/30/the-george-vi-victorian-sapphire-tiara-suite/

https://www.townandcountrymag.com/society/tradition/a13128840/john-kennedy-jackie-kennedy-queen-elizabeth-meeting-buckingham-palace/