La cea de-a 81-a ediție a premiilor Golden Globes, evenimentul s-a dovedit a fi destul de rafinat pe covorul roșu, fără prea multe bijuterii care să ne surprindă. Nimeni nu a riscat nimic. Nimeni nu s-a remarcat față de edițiile precedente. DeBeers, Tiffany’s, și mai mult Tiffany’s, Cartier, Cartier din nou, și din nou, Chopard, Boucheron, Fred Leighton. Prea puțin Fred Leighton, așa cum rare au fost aparițiile Assael, Rahaminov, Reza sau Kwiat. O ediție potolită, ca să zic cșa, din punct de vedere a accesoriilor. Nu au fost numeroase lucrări excepționale. S-au purtat preponderent piese din aur alb, așa cum nici pietre colorate nu au prea ales stiliștii.
Și, dintre toate, voi alege două apariții care mi-au plăcut mai mult, una de damă și alta pentru domni. Înainte de asta, să vorbim însă și de surpriza plăcută, ca să punctăm pe scurt și ceea ce reprezintă mai nou atracția acestor evenimente, respectiv bărbații, actorii care au ales bijuterii vizibile, frumos asortate, bijuterii spectaculoase, coliere, broșe, inele, bijuterii pentru rever.
Bijuterii pe covorul roșu
Timothée Chalamet all black, inocent, a purtat un colier din aur alb, ceramică neagră și diamante Cartier, piesă realizată în anul 2013. De altfel, Cartier a fost, cred eu, principala opțiune a bijuteriilor pentru acest an.
Jon Batiste, o altă prezență care nu putea trece neobservată. All black de asemenea. A purtat Tiffany & Co, un colier bold și o broșă în formă de stea de mare de la Jean Schlumberger by Tiffany (despre care am scris aici ca fiind una dintre cele mai frumoase bijuterii ale anului trecut, colier și brățări Tiffany HardWear, precum și brățară și inel Tiffany Lock.
Simu Liu s-a alăturat colegilor săi de distribuție din Barbie la acest eveniment, pelicula având numeroase nominalizări. Liu este o apariție destul de recentă a evenimentelor de covor roșu. A purtat un smoking clasic, completat cu un ac jabou Assael cu diamante și perle Tahitiene.
Jared Leto este o altă prezență demnă de remarcat din perspectivă stilistică a bijuteriilor purtate. A purtat Cartier. Și el. A asortat costumului simplu în alb și negru un colier Panthère de Cartier din aur alb de 18 karate și email negru, cu smaralde și diamante.
Câștigătoarea categoriei Bijuterii de damă
Și, ajungem acum unde ne-am propus din capul locului. Să alegem cel mai și cea mai dintre bijuteriile purtate la ediția 81 Golden Globe.
Așa cum spuneam mai sus, bijuteriile de la Golden Globe 2024 au fost albe și cu diamante. Așac că, după ce parcurgi imaginile de acolo, vei rămâne în minte doar cu un singur colier. Unul galben, din aur galben (mă rog, și câteva elemente din argint) care a făcut contrast cu toate celelalte. Este vorba despre o lucrare de arhivă, o bijuterie de avangardă a vremii sale. Un aer care (cine ar fi zis atunci?) și l-a pătrat până în sfântă zi de azi. Este un Tiffany & Co. Un colier arhivă din 1962, incrustat cu pietre prețioase ovale și în formă de pară – beril galben, cuarț topaz și diamante rotunde. Pietrele sunt montate în aur și platină, având două pietre mari tip brioletă la capăt. A fost purtat de Dua Lipa, nominalizată pentru cel mai bun cântec, deloc și departe de preferințele mele muzicale. Artista a completat ținuta cu un inel mare cu un safir galben, înconjurat de un halo de diamante. Așadar, am desemnat, premiul pentru bijuteria de damă a Golden Globe 2024 merge către Dua Lipa / Tiffany & Co.
Bijuterie bărbătească
Ciudată ipostază, am ales la doamne o artistă care nu ajunge niciodată în playlistul meu, iar la bărbați tocmai desemnez unul îmbrăcat în culoarea covorului. Barry Keoghan a purtat un costum roșu Louis Vuitton la care adăugat bijuterii Tiffany & Co. – o spectaculoasă broșă cu diamante și safire roz, un ceas Omega și, conform declarațiilor stilistei actorului, colierul (si presupun că si cercelul asortat) sunt, de asemenea, de la Louis Vuitton, dar este vorba despre lucrări de serie, nu custom made (este vorba despre colierul “Dynasty” al brandului cu zirconiu.
Așadar, am stabilit și cele mai frumoase bijuterii bărbătești la Golden Globe 2024.
Revenim în curând cu selecția de bijuterii purtate la Oscar. Urmăriți Revista MOSV pentru noi articole din lumea bijuteriilor.
Surse foto:
Kevin Mazur / Contributor / GETTY IMAGES
https://twitter.com/tiffanyandco/status/1744220710824718568?s=61&t=Zlb2JfHgvrpf5CFjZwKlEg
CHRISTOPHER POLK/GOLDEN GLOBES 2024//GETTY IMAGES
Comenteaza