Care este vârsta la care este indicat să efectuăm găurile în urechi la copii? Din ce metal sunt primii cercei? Dar, stai, mai găurim urechile copiilor în ziua de azi?
Vom vorbi găurile în urechi la copii, despre vârsta optimă pentru efectuarea acestei proceduri, dacă aceasta există, și despre cum alegi cercei pentru copii. Și o vom face fără patimă și fără a aluneca în nesfârșite dezbateri, așa cum se întâmplă cu mai toate subiectele din ziua de azi. Și nu pentru că am fi superficiali, poate doar din prea mult pragmatism.
Practica tradiției românești este ca urechile fetițelor să fie găurite la naștere, iar cerceii, ca talisman norocos, să fie dăruiți de către nași. Obiceiul nu este doar al nostru, ci este întâlnit la multe popoare din Europa sau America Latină. Așadar, găurirea urechilor este un obicei, așa cum este botezul, circumcizia, etc. Este o practică lăsată la latitudinea părinților, deși aceasta se răsfrânge asupra copiilor. Și din acest motiv, în unele state, există o adevărată controversă asupra acestui tip de decizii. Dacă facem sau nu găuri în urechi. Dacă botezăm sau nu copilul.
Dacă mai facem copii sau nu – că doar nu i-a întrebat nimeni dacă vor sau nu să vină pe lume. Dacă ai făcut un copil și ai nevoie de a citi zeci de site-uri de opinii despre tema dacă e bine sau nu să efectuăm găurile în urechi la copii, nu vreau să mă gândesc cum va fi când vine vorba de vaccinuri.
În realitate, lucrurile sunt foarte simple: îți dorești, sau nu, ca fetița ta să poarte cercei.
Primul scenariu: NU.
Poate că nu îți plac bijuteriile pentru copii, poate nu vrei să îi provoci durere prin găurirea urechilor, poate vrei să o lași pe ea să aleagă dacă va dori sau nu cercei. Sunt, toate, absolut de înțeles. A fost o hotărâre simplă, nu-i așa?
Al doilea scenariu: DA.
Poate pentru că ai avut și tu cercei de mică, poate că ai dorit ca micuța ta să fie mai feminină, în orice caz, ai avut și tu argumentele tale. A fost și în cazul tău o hotărâre simplă, nu-i așa?
În această a doua situație, când alegeți cercei pentru copii, sunt câteva detalii cărora trebuie să le acordați atenție.
Sunt doar câteva reguli care ar trebui respectate:
- Societatea Americană de Pediatrie recomandă să efectuați găurile în urechi la copii în jurul vârstei de 7 – 8 ani, când fetițele pot avea grijă singure de urechile lor. Dacă nu dorești să aștepți atât, medicii recomandă să efectuați găurile în urechi la copii după primele runde de vaccin.
- Fă-i găurile la o clinică pediatrică. Mediu steril, cercei sterili, sfaturi competente referitoare la mijloacele de îngrijire și monitorizare a vindecării. Nu te lăsa pe mâna amatorilor.
- Dacă dorești montarea cerceilor din metal prețios încă de la început, optează pentru karataje mari de aur. Și în niciun caz aur alb – mai ales dacă nu ești sigură că aceștia sunt fără conținut de nichel.
- Cerceii trebuie să fie ușori, pentru a nu lărgi găurile. Mai trebuie să fie pe lobul urechii și nu care atârnă. Cel puțin până la vârsta la care înțelege că nu e bine să tragă de cercei.
- Sistemul de închidere trebuie să fie prin înfiletare, pentru a evita desfacerea accidentală a acestora. Se vor evita sistemele de închidere cu tijă neacoperită pentru a nu deranja la somn.
În rest, mai puțină dezbatere și mai mult timp liber pentru a ni-l dedica celor mici. Viața este prea scurtă pentru a ne investi timpul în teme derizorii.
Anei i-am pus cerceluiși la patru luni. Nici nu a plâns, draga de ea.