Emailarea este o tehnică de aplicare a unor staturi de culoare peste o bază de metal, procedeu artistic de decorare a bijuteriilor.

Bijuteriile cu email se evidențiază de toate celelalte prin coloritul bogat, vesel și prin multitudinea formelor de exprimare. Albinuțe, flori, unicorni, toate prind viață prin intermediul unor astfel de lucrări.

Pe firul istoriei, acest procedeu artistic de aplicare a pulberii de sticlă cu ajutorul căldurii peste bijuterie, datează tocmai din Egiptul Antic. Pornește ca o alternativă la bijuteriile decorate cu pietre naturale, însă devine cu timpul un curent de sine stătător. Cunoaște perioade de glorie, dar și de anonimat. Mai aproape de secolele noastre, arta emailării bijuteriilor este readusă în lumină în epoca renascentistă. Iar mai apoi, poate cel mai celebru dintre toți maeștrii pe care această tehnică i-a avut, la finalul secolului al XIX-lea se remarcă René Lalique. O valoroasă operă de bijuterie decorată cu email a rămas în urma sa, podoabe care se vând și astăzi pentru sume fabuloase la casele de licitații.

Bijuteriile cu email pentru copii, o lume plină de culoare.

Alternativa la bijuteriile dintr-una sau două nuanțe de aur, cerceii de copii cu email reprezintă alegerea veselă. Este, dacă vreți, alegoria dintre culoarea bijuteriei și cea a vârstei celei mai vesele.

Lucrările de decorare a bijuteriilor cu email sunt migăloase. Necesită răbdare și îndemânare. Suprafețe de doar câțiva milimetri pot surprinde numeroase detalii.

Bijuterii cu email copii

Bijuterii decorate cu email unicorni aur

Cum îngrijim astfel de bijuterii?

MOSV vă propune numeroase perechi de cercei decorați cu email. Povești colorate de purtat la urechiușe. Dar, poate, cu mai multă atenție decât cea acordată altor modele de bijuterii, cum ar fi cele fără pietricele.

Fiind un element decorativ care se fixează de metal cu ajutorul căldurii, asemeni unui smalț, gradul de rezistență al acestuia este determinat de mai mulți factori. Iar alegerea bijuteriilor cu email trebuie făcută cunoscând existența unui astfel de risc.

Statul de email aplicat care poate suferi deteriorări ca urmare a contactului cu alcool medicinal, creme cu iod, loțiuni de plajă, apa de piscină tratată cu clor. Orice cantitate din acestea afectează emailul. Acestea sunt cele mai frecvente, însă nu sunt singurele. Chiar și contactul prelungit cu apa caldă poate conduce la deteriorarea stratului se email. De aceea, bijuteriile cu email nu sunt recomandate ca fiind cele purtate în fiecare zi ori pe durate lungi de timp.

Din păcate, refacerea stratului de email nu este un serviciu acoperit de garanție. Tocmai datorită factorilor care pot influența stabilitatea acestuia. Din fericire, este însă un serviciu care poate fi oferit clienților care solicită refacerea acestuia.