Despre bijuteriile Reginei Regatului Unit s-au scris cărți întregi. Este posesoarea uneia dintre cele mai impresionante colecții de podoabe din lume. Cu siguranță nu este cea mai mare colecție, dar, cu siguranță este cea mai discutată. Poate pentru că Regina le-a transformat în poveste prin atenția pe care le-a dat-o. Prin eleganța pe care și-au împrumutat-o reciproc. Prin atitudine și prin aprecierea lor la valoarea lor adevărată – cea de conexiune cu persoana de la care le-a primit.

Vom dedica mai multe articole acestor bijuterii, însă în acesta aflăm când și-a găurit regina Elisabeta urechile. Cu toate că bijuteriile sunt un statement al tuturor caselor regale, în Marea Britanie nu există un protocol al momentului în care o prințesă își perforează urechile. Sau dacă trebuie să facă acest lucru.

Regina Elisabeta apurtând doua dintre bijuteriile sale de suflet

Regina Elisabeta apurtând doua dintre bijuteriile sale de suflet

Tânără fiind, pe atunci încă prințesă, Elisabeta nu a fost tocmai răsfățată cu bijuterii. Purta cercei tip clips, iar prima bijuterie cu adevărat importantă o primește în 1935 de la bunicul său, George al V-lea, cu ocazia Jubileului de Argint. Pe atunci, în vârstă de 9 ani, prințesa Elisabeta a primit cu colier de perle în trei rânduri, toate perfect identice. Prințesa Margaret, cu patru ani mai tânără a primit o versiune în două rânduri a aceluiași colier.

Primii cercei demni de menționat pe care îi primește îi sunt dăruiți de către Regina Mamă cu ocazia nunții. O pereche de cercei Cartier, tip candelabru, cu diamante, una dintre puținele piese Art Deco pe care Regina le are în colecția sa.

Cu aceeași ocazie, a nunții, numeroase alte bijuterii i-au fost dăruite. Între acestea, s-au găsit și cercei. Alți cercei. Însă pentru fiecare dintre aceștia, pentru a putea fi puși în valoare, erau necesare și o pereche de urechi perforate. Ale deja Reginei Elisabeta, nu erau.

În 1951 lucrurile se schimbă. Este moment când și-a găurit Regina Elisabeta urechile.

Cu puțin timp înainte de prima sa vizită în Canada, Majestatea Sa are 25 de ani. Este atunci când și-a găurit Regina Elisabeta urechile. Momentul a fost larg dezbătut în presa acelor vremuri. Gestul ei a fost imediat urmat de mii de alte femei din regat. Bijutierii au fost luați cu asalt de cererile venite din partea doamnelor de toate vârstele pentru a-și perfora urechile.

Acesta este, așadar, momentul în care Regina începe să poarte cercei, făcând celebre numeroase bijuterii. Unii dintre cercei au devenit iconici. De departe, perechea preferată a Reginei este cea primită cadou de nuntă din partea bunicii. O pereche de perle rotunde, lustru perfect, așezate sub un stud cu diamante. I-a primit cadou în 1947 și de atunci sunt inima colecției de bijuterii a Reginei, fiind cea mai purtată dintre bijuteriile sale. Cerceii aceștia au fost cu ea în toate călătoriile pe care suverana le-a făcut prin lume. Și au fost afișați în nenumărate ocazii – de la întâlniri cu șefi de state, îngrijindu-și copii, la nunți sau în momente de relaxare la călărie.