Să ai produse frumoase nu este suficient atunci când afacerea ta se desfășoară doar în mediul online.
Vă voi vorbi azi despre fotografia de produs, despre fotografierea bijuteriilor, despre drumul lung pe care l-am parcurs până am întâlnit fotograful perfect. Iar rezultatul obținut este într-adevăr spectaculos și este cel pe care îl vedeți atunci când priviți fotografiile bijuteriilor MOSV. Și scriu aceste rânduri pentru a răspunde frecventei întrebări: Cine vă face pozele?
Activez de 21 de ani în domeniul bijuteriilor. Am urmărit transformarea acestui domeniu în toate etapele sale. De la confecționarea manuală a bijuteriilor, la tehnica extrem de sofisticată de azi. De la primele magazine de lux amenajate cu mobilier din pal la magazinele online. De la primii vânzători la consilierii de azi, care au strâns experiență și pentru care achiziționarea unei bijuterii nu este un act făcut în grabă și fără nicio noimă.
Fotografia de produs trebuie să ia bijuteria și să o așeze în mâinile cumpărătorului, chiar dacă prezentarea și vânzarea se derulează online.
Primele site-uri de bijuterii au apărut imediat ce am trecut în anii 2000. Erau departe de ceea ce sunt ele azi. Îmi aduc aminte că lucram la schimbarea site-ului într-unul nou. Iar asta presupunea și schimbarea imaginilor. Cele pe care le aveam nu reflectau întru totul realitatea. Nu era de ajuns ca în imagine să se distingă doar forma produsului, că sunt niște cercei. Era frustrant să stai cu bijuteria în mână, să te uiți la ea, iar imaginea ei pe site era cu totul alta. Nu avea viață.
Aveam, așadar, nevoie de un fotograf de produs. Nu puteam apela la serviciile utilizate până atunci, deoarece ne doream ceva mai mult. Trebuia ca fotografia de produs să transpună realitatea în imagine. Să ia strălucirile, umbrele și cele mai fine detalii și să le transmită celui aflat în fața ecranului. Iar până în acel moment nu-l cunoscusem încă pe acel fotograf. Aveam contacte în străinătate, însă logistica era dificilă. Trebuia să fie și în țară cineva care să ofere aceeași calitate.
Și așa a început căutarea. Am făcut o selecție de câteva bijuterii cu grad ridicat de dificultate și le-am trimis pentru probe unui număr de 10 fotografi de produs. Persoane sau studiouri foto identificate pe internet și a căror portofoliu îl găsisem ca fiind relevant pentru ceea ce căutam eu. Deși toți realizau fotografie de produs, și mai mulți dintre ei chiar aveau două – trei reprezentări de bijuterii în portofoliu, unul se distanța vizual de restul. 10 fotografi, 10 produse și un rezultat cumva previzibil.
Fotografia de produs trebuie să transpună realitatea în imagine.
Au venit rezultatele. La mare distanță de toți competitorii s-au arătat a fi băieții de la Mode 360. Rezultatul muncii lor este tot ceea ce vedeți astăzi pe mosv.ro. Este cartea lor de vizită. Sunt singurii de la care am reușit să obținem ceea ce ne doream. Să privim la monitorul, apoi să privim bijuteria, și să vedem că bijuteria trăiește, că imaginea reflectă realitatea. Fără a o deforma, fără a-i atribui nimic mai mult decât ceea ce este ea în realitate. Și, credeți-mă, aceste nu este puțin lucru.
Mulțumiri Vlad Voiculescu și echipei Mode 360.
Comenteaza