Cotația prețului argintului a atins niveluri record în aceste zile. A depășit maximul ultimilor 8 ani, iar aprecierea se datorează forumului WallStreetBets de pe Reddit.
Despre argint știm că este unul dintre metalele prețioase din lume. Este mai strălucitor decât aurul și este utilizat în crearea de bijuterii de mii de ani. Au fost perioade din istorie și locuri în care argintul a fost mai apreciat decât aurul. În zilele noastre, prețul acestui metal este sub valoarea aurului, însă, de multe ori s-a dovedit a fi mult mai profitabil din punct de vedere al investițiilor. Să nu uităm că în martie 2020, prețul acestuia s-a apreciat cu 125%, creșterea de atunci a fost determinată de o puternică cerere fizică.
Doar (aproximativ) 30% din argintul extras anual în lume provine din mine de argint. Restul cantității este scoasă la suprafață din minele de plumb/zinc, aproximativ o treime din întreaga cantitate. Alte 20 de procente provine din minele de cupru, iar restul din depozitele de minereu polimetalic.
Cel mai mare operator minier producător de argint este KGHM Polska Miedz. La bază, sunt trei exploatări de cupru, însă pe lângă acest metal, minele poloneze au oferit și importante cantități de aur și argint. 40,2 milioane de uncii de argint au fost extrase de operatorul polonez.
România, 12.000 de tone de argint.
Al doilea mare exploatator al metalului alb în lume este Penasquito din Newmont. Este cel mai mare producător mexican de aur și argint, însă din cele două cariere operate extrage și cupru și zinc. Cantitatea totală de Ag extrasă în 2019 a fost de 22,7 milioane de uncii.
În fine, al treilea mare operator minier de Ag este Dukat. Este cea mai mare mină de argint din Rusia. Producția înregistrată în anul 2019 fiind de 19,3 milioane de uncii.
Cât privește rezervele de Ag din lume, cea din Peru pare a fi cea mai mare, cu o estimare de 120.000 de tone, fiind urmată de Polonia cu 100.000 de tone și Australia cu 90.000 de tone. Rusia se estimează a deține în pământ aproximativ 57.000 de tone.
Rezerva de argint a României este aproximativ 12.000 de tone, conform unei estimări publicate de revista Newsweek România.
https://newsweek.ro/investigatii/sub-pamant-romanesc-sa
Comenteaza